miercuri, 31 august 2011

Tandarica si Fanfara 10 Prajini in concert la Brasov



Afisul de promovare al evenimentului
"Brasovul Medieval gazduieste Ultimul Turnir"


Duminica, 4 septembrie 2011, va avea loc un super eveniment pe Arena Sportiva Ion Tiriac de sub Tampa: "Ultimul Turnir".

Incepand cu ora 16:00 brasovenii vor lua parte la spectacole de dresaj si cascadorii,  spectacol cu cai, concert extraordinar Ovidiu Lipan Tandarica, Stelu Enache si Fanfara 10 Prajini. In deschidere: Cimpoierii din Transilvania si Nomen Est Omen.

Intrarea este libera.


Renovarea ultimului magazin comunist - Onix


Magazinul Onix din Brasov situat
la intersectia strazii 13 Decembrie cu bulevardul Grivitei

In urma cu 4 luni a inceput renovarea magazinului Onix din Brasov, iar aerul perioadei comuniste s-a pierdut pentru totdeauna.

Sincer ma mir cum de a rezistat Onix pana in anul 2011 fara renovare \ rebranduire \ marketing. Duduile postate prin magazin pe post de vanzatoare erau aceleasi de pe vremea lui Ceausescu. Bineinteles si atitudinea.

Acum as fi zis ca sigur au facut sediu de banca la cat de modern arata, insa sigla mare ONIX din fata spulbera orice urma de indoiala: magazinul Onix din Brasov a renascut din propria cenusa.

Nunta fara miri la Brasov


Luna aceasta a avut loc o premiera la Brasov: o nunta la care mirii nu s-au prezentat! In timp ce nuntasii au petrecut la un restaurant din Brasov cu formatie, bautura si mancare... mirii erau in Spania.

Situatia hilara a fost posibila deoarece timp de 20 de ani parintii mirilor au tot mers pe la nunti la rude, vecini si prieteni in tara, iar acum cand a venit momentul sa li se "intoarca" gestul, mirii s-au hotarat sa se casatoreasca in Spania (acolo unde sunt plecati de multi ani).


Gratare si fum in Piata Astra de parca ar fi Ziua Recoltei

Gratar, mici si bere intr-o piata agro-alimentara din Brasov

In fiecare weekend se lasa un fum gros si inecacios peste tarabele din piata agro-alimentara din cartierul brasovean Astra. Fumul provine de la cele 2 gratare concurente ce afuma pietarii cu mici si purcelusi la protap.

Nu stiu cum au obtinut autorizatie pentru asa ceva, intr-o zona atat de aglomerata si mizera. Nici cei care intorc micii pe gratar nu inspira prea multa incredere sau pofta de mancare.

A incercat cineva?


Taximetristii de la Gara Brasov

Taxi cu tarif marit parcat la Gara Brasov

Taximetristii de la Gara CFR Brasov au un fel de pact incheiat, asa ca aproape de fiecare data, primele masini din fata sunt cele cu tarife mari.

Acestea apartin unor taximetristi privati care mai tot timpul sunt cei care stau primii in rand, poate - poate pica un turist care nu stie sa citeasca.

Tariful acestora este de 2,2 ron / km, fata de tariful de 1,35 ron/km practicat de majoritatea firmelor de taxi din Brasov. Avand tariful cu 60% mai mare decat al celorlalti taximetristi, profitul nu poate fi decat unul frumusel.

Insa este bine sa te uiti de 2 ori inainte de a te urca in masina pentru ca sa nu platesti cu cativa zeci de lei in plus degeaba. Parcarea de langa gara este mereu plina cu taxiuri, nu trebuie decat sa alegi pretul corect.


marți, 30 august 2011

Targ de Imbracaminte si Incaltaminte la Sala Sporturilor

Targ de haine la Brasov
Targul National de Imbracaminte si Incaltaminte EXPOTEXSTIL se intoarce in Brasov, in pavilionul (cortul) din fata Salii Sporturilor, de langa Gara CFR Brasov.

Targul va ofera posibilitatea de a gasi confectii de dama, confectii de barbati, confectii de copii, incaltaminte, haine de piele, blana si cojoace, costume barbati si dama, marochinarie, confectii decorative pentru casa si produse de artizanat, tricotaje, produse cosmetice si aparate de masaj, gablonturi si accesorii, lenjerie intima. Firme participante atat din Romania cat si din Grecia, Bulgaria, Ungaria, Turcia.


Saraca batrana bogata

Batrana vanzatoare de flori in drumul spre cimitir

Nici nu ai stii sa zici daca batrana din imagine este o cersetoare, o persoana nevoiasa sau o florareasa. O poti gasi vanzand flori de camp in drumul spre cimitirul din cartierul Astra.

Nu batrana este cea care merge la cimitir, ci a avut inspiratia sa aleaga un loc extrem de frecventat deoarece se afla la intersectia strazii Marte cu strada Neptun, pe drumul dinspre magazinul Lidl, Biserica Ortodoxa Schimbarea la Fata si Restaurantul Micsunica (unde se tin parastase si pomeni) inspre cimitirul din cartier, dupa calea ferata.



Accident grav pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Saturn


Criminalisti facand investigatii la locul accidentului de pe
Bulevardul Saturn din Brasov, marti 30 august 2011.
In plan indepartat este soferul implicat in accident

In urma cu o ora si jumatate a avut loc un accident grav pe o trecere de pietoni din Brasov. O masina a Postei Atlassib deplasandu-se pe bulevardul Saturn, dinspre Bucuresti spre centru, a lovit in plin o persoana pe o trecere de pietoni. Trecerea de pietoni este situata intre magazinul Lidl si Centrul Comercial Orizont 3000 (la statia de autobuze RAT - Neptun) si este prevazuta cu semafor care este actionat cu un buton de catre pietoni.
Din ce au declarat martorii nu este clar daca pietonul trecea sau nu pe culoare verde a semaforului. La fata locului a aparut un echipaj de politie pentru investigatii si o ambulanta care a transportat victima la Spitalul Judetean Brasov.

Pepenii romanesti se strica in piata

Pepeni din Ialomita si Dabuleni in pietele brasovene

Producatorii romani de pepeni din Ialomita si Dabuleni si-au pus mainile in cap in acest an deoarece mare parte din marfa s-a stricat pe asfaltul incins de canicula de saptamana trecuta, iar brasovenii in continuare nu se inghesuie in piata.

Un intermediar care comercializeaza pepeni in piata Astra se plange ca a ajuns sa vanda pepenii la acelasi pret cu care i-a cumparat, insa uita sa precizeze ca el a cumparat pepenele intreg cu 60 de bani, iar brasovenilor le vinde cu 60 de bani kilogramul. Nu vad care este pierderea.

luni, 29 august 2011

La ce mai folosesc mamele carucioarele pentru copii?


Aseara, in magazinul Carrefour din Brasov, o mamica a confundat caruciorul copilasului ei in varsta de aproximativ 2-3 ani cu un carucior de cumparaturi. Altfel nu se explica de ce avea 3-4 pungi pline cu produse atarnate de manerele caruciorului.

In carucior (model foarte firav asemanator cu cel din imagine) se afla bineinteles copilasul. La un moment dat cand s-au apropiat de casa de marcat, mama s-a aplecat sa ia ceva de pe un raft, moment in care, luand mainile de pe carut acesta s-a rasturnat pe spate din cauza pungilor prea grele. Copilul s-a lovit la cap si a inceput sa planga, o sticla / pet cu suc rosu s-a imprastiat peste tot, iar pungile cu chipsuri si cornuri s-au spart.

Miros de vinete si ardei la gratar la Pietrele lui Solomon

Brasovean pregatind vinete si ardei la gratar
la Pietrele lui Solomon in Brasov

Zilele acestea brasovenii se inghesuie la locurile special amenajate pentru iesiri la iarba verde de la Pietrele lui Solomon pentru a pregati vinete si ardei la gratar pentru iarna.

Oriunde mergi sunt familii cu plase si saci de legume, iar fumul gratarelor se ridica pana pe crestele muntilor.

Acelasi lucru se intampla si la zona de picnic amenajata la lacul din Noua sau la Dambu Morii.

Spitalul privat MedLife din Brasov aproape inaugurat


Cladirea Medlife de pe strada Turnului din Brasov

Policlinica de diagnostic rapid MedLife va inaugura in curand noul sediu de pe strada Turnului din cartierul Tractorul din Brasov.

Noul sediu va gazdui Spitalul privat si Clinica MedLife si reprezinta o extindere a locatiei existente unde functiona Policlinica de Diagnostic Rapid MedLife care si-a desfasurat activitatea chiar si pe timpul constructiilor.

Hyperclinica MedLife PDR Turnului are program de luni pana vineri intre orele 07:00-20:00, iar sambata intre orele 08:00 - 13:00. Ramane de vazut daca o data cu deschiderea Clinicii si a Spitalului programul va fi extins.


Farmaciile brasovene care incalca legea

Farmacista de la farmacia non stop din cartierul Astra
(Farmacom 44) filmata cu camera ascunsa

Ma aflam ieri in incinta farmaciei non stop din cartierul Astra (Farmacom 44), cea de langa Orizont, pe strada Uranus nr 1.

In fata mea un baiat cere printre altele si 4 fiole de algocalmin. Fara nicio problema sau vreo intrebare farmacista din imaginea alaturata i-a inmanat medicamentele si a trecut la clientul urmator.

Cum ramane oare cu legea care spune ca iti trebuie reteta de la medic daca vrei sa cumperi algocalmin?


duminică, 28 august 2011

Parcarea de la Aula Universitatii Transilvania din Brasov este in renovare

Excavatoare si muncitori in parcarea Aulei
Universitatii Transilvania din Brasov

Parcarea Aulei Universitatii Transilvania din Brasov de la intersectia strazilor Iuliu Maniu si 13 Decembrie este din nou in renovare.

Pavajul a fost scos si cativa muncitori cu un excavator sa fac ca lucreaza. Lucrarile sunt programate sa fie terminate pana la inceputul anului universitar 2011 - 2012 unde va avea loc si deschiderea oficiala in prezenta politicienilor si profesorilor universitatii.

Tomberoane reciclare selectiva incendiate in Brasov


Tomberoane pentru reciclare selectiva incendiate
in cartierul brasovean Astra

Ieri noapte (27 spre 28 august 2011) mai multe tomberoane pntru reciclare selectiva au fost incendiate in Brasov de catre persoane necunoscute.

Tomberonul albastru pentru reciclarea selectiva a hartiei din imagine a ars mocnit in totalitate. Acesta era amplasat pe trotuarul de vis-a-vis de Scoala Generala nr 2 din Astra, pe strada care face legatura cu gradinita.

Zona este extrem de circulata facand legatura intre bulevardul Saturn cu Piata Astra (ajunge intre cele 2 corpuri ale complexului comercial Orizont).

Statuia Eroului Necunoscut din Piata Unirii adaposteste la umbra constructorii zonei pietonale


Muncitori adapostindu-se la umbra statuii Eroului Necunoscut
din Piata Unirii din Brasov

Se prezinta prin presa ca lucrarile la viitoarea zona pietonala din Piata Unirii decurg foarte bine, ba chiar ca firma care se ocupa de lucrare a depasit asteptarile si vor termina mai repede, urmand sa predea lucrarea in cea de-a doua jumatate a lunii noiembrie 2011.

In plina zi de munca nu am gasit decat vreo 2 muncitori (din cei 30 anuntati ca lucreaza la foc continuu), dar si aceia se adaposteau la umbra statuii Eroului Necunoscut care vegheaza asupra Pietii Unirii.

sâmbătă, 27 august 2011

Drama unei brasovence, cosmarul oricarei mirese

Se stie ca august este o luna foarte aglomerata la Casa Casatoriilor din Brasov, in special datorita romanilor care lucreaza in strainatate si care vin in Romania pentru o nunta ca in povesti alaturi de familie, rude si prieteni.

Orice mireasa are cosmarul ca alesul inimii o va parasi la altar... pe meleagurile noastre asta inseamna la Casa Casatoriilor. De dragul intimitatii, pe mirii despre care este vorba, ii voi porecli Ion si Maria.

De parca ar fi un scenariu rupt dintr-o telenovela, Ion nu o paraseste pe Maria la Casa Casatoriilor, ci Maria si Ion afla ca acesta este deja casatorit si ofiterii starii civile nu pot oficia cununia civila. Ai mai putea crede ca mirele Ion are o explicatie? Stai sa vezi si sa nu crezi!

Continua renovarea scolilor brasovene


Scoala Generala din Brasov in curs de reabilitare termica

Scoala Generala nr 2 din Cartierul Astra aflata langa complexul comercial Orizont 3000 este in plin proces de renovare. Unul din corpuri (corpul A) este aproape finalizat, in timp ce lucrarile la corpul dinspre bulevardul Saturn (corpul B) stagneaza de cateva zile.

In curtea scolii se afla si terenul de fotbal in aer liber ce poate fi inchiriat. Terenul beneficiaza de nocturna (vezi a doua imagine).

Strada Zizinului se asfalteaza


Angajati ai Vectra Service asfaltand strada Zizinului din Brasov

Strada Zizinului din Brasov este in plin proces de asfaltare pe portiunea aflata intre giratoriul dublu de la Gemenii si pana la intersectia strazii Zizinului cu strada Ion Luca Caragiale.

Pe sensul dinspre Centrul Civic inspre Gemenii asfaltarea este terminata, insa pe sensul opus traficul rutier se desfasoara cu greutate deoarece asfaltarea este destul de lenta.

Lucrarile ar trebui sa fie finalizate in cateva zile.

vineri, 26 august 2011

Am crezut ca am primit bani falsi de la Lidl


Cele 2 fete ale monedei aniversare cu Aurel Vlaicu din 2010
in valoare de 50 de bani

Am primit aseara rest de la magazinul Lidl trei monede de 50 de bani care pentru o secunda am crezut ca sunt false. Chiar ma amuzam in sinea mea de o doamna din fata care incerca sa plateasca cu ele. Am crezut ca sunt euro sau centi.

Casieria insa era plina de astfel de monede. Ma si gandeam: cine naiba ar falsifica o moneda de 50 de bani?

Moneda are gravat de 2 ori Romania pe cant, pe o fata este chipul si numele lui Aurel Vlaicu (1882 - 1913) si anul 1910, iar pe cealalta fata apare scris anul 2010, valoarea de 50 de bani si Romania.

Daca pe moneda este scris 2010 anul punerii in circulatie eu de ce abia la sfarsitul lunii august 2011 o vad in circulatie?

Tarabe pline cu fructe si legume scumpe in pietele brasovene

Piata agro-alimentara Astra din Brasov
In plin sezon de fructe si legume proaspete comerciantii din piata agro-alimentara din cartierul Astra expun pe tarabe struguri din Italia, nectarine si piersici din Turcia, pepeni din Grecia, salata din Olanda, ardei din Bugaria sau nelipsitul usturoi din China.

Banalele mere de vara din Romania se gasesc insa cu mai mult de 3 lei pe kg. Aducem la cunostinta ca merii nu se prasesc, nu se ara si mai mult decat atat cresc in copaci la fel ca si bananele aduse cu vaporul si avionul tocmai din America de Sud sau Africa. Acestea costa la fel, insa cu tot cu transportul aerian sau maritim.


joi, 25 august 2011

VIDEO Conducta sparta intr-un parc brasovean. Vezi reactia vinovatului!


Fantana arteziana dintr-o conducta sparta intr-un parc din Brasov

'Dorel' a facut-o lata din nou si a spart o conducta din Parcul Sportiv din cartierul brasovean Tractorul. A fost de ajuns doar sa se uite la ea!

Astazi, timp de 5 minute inainte de ora 14, cea mai inalta fantana arteziana din Brasov a aparut in urma unei "mici defectiuni". Jetul de apa ajungea pana la o inaltime de 10 metri. Bucuria copiilor din parc care se topeau la cele 35 de grade din aer.

Vezi in continuare reactia responsabilului...

Zona Garii: Modernizarea spatiilor de joaca

Loc de joaca pe bulevardul Garii
vis-a-vis de mall-ul Unirea Shopping Center din Brasov

Trei locuri de joaca pentru copii urmeaza a fi renovate incepand cu 1 septembrie pe bulevardul Garii din Brasov. Acestea exista de peste 30 de ani intre blocurile turn de peste drum de mall-ul Unirea Shopping Center.

Renovarea consta in reabilitare, igienizare si modernizare, precum si crearea unei zone pentru plimbat cainii (asta nu inseamna ca in acest moment se sfieste cineva sa-si plimbe cainele pe oriunde vrea). Vor mai fi plantati puieti de arbori si se va monta mobilier urban nou.

Spectacol Opera Brasov la Bastionul Tesatorilor

Spectacol in aer liber al Operei din  Brasov
in curtea interioara a Bastionului Tesatorilor

Bastionul Tesatorilor de sub Tampa va gazdui vineri - 26 august 2011 la ora 19:00 - un spectacol cu INTRAREA LIBERA al Operei din Brasov.

Evenimentul cultural consemneaza debutul stagiunii 2011 - 2012 al Operei din Brasov. Spectacolul va avea loc in aer liber intr-o locatie plina de istorie a Brasovului: Bastionul Tesatorilor de sub Tampa aflat pe strada George Cosbuc nr. 9 (vezi harta zonei).

miercuri, 24 august 2011

Transport Brasov - Sibiu cu microbuzul


Panou de informatii pentru cursele Brasov - Sibiu
cu plecare zilnica din Autogara 1 Codreanu (Brasov)

Daca vrei sa calatoresti din Brasov spre Sibiu cu microbuzul iata cateva informatii ajutatoare (recomand si o verificare la fata locului inainte de calatorie):

- cursele Brasov - Sibiu pleaca din Autogara 1 Codreanu, adica cea de langa Gara Brasov;
- plecarile sunt in fiecare zi de luni pana duminica la orele: 6:00, 7:15, 9:30, 11:36, 13:00, 17:00, 18:00 si 21:00; Nota: numai orele ingrosate sunt 100% sigure conform programului primit de la un sofer.
- numarul de telefon de la dispecerat pentru mai multe informatii: 0730 333 448
- tariful unei curse Brasov - Sibiu este de 25 ron. Este posibil ca studentii sa beneficieze de 25% reducere, iar pensionarii de 50% reducere.
- distanta rutiera dintre Brasov si Sibiu este de aproximativ 142 km;
- microbuzul va parcurge distanta Brasov - Sibiu in aproximativ 2 ore si 15 minute;


Blogul din Brasov aniverseaza 1 luna

Blogul din Brasov a implinit o luna de la lansare. Au fost peste 60 de articole publicate cu si despre brasoveni, stiri si reportaje, intamplari hazlii sau revoltatoare, informatii de interes general sau de prin cartiere.

Iata cum arata topul celor mai citite articole din ultima luna:
1. Gafa Antena1 Brasov la repetitii: au transmis live!
2. Centre de Informare Turistica la Brasov
3. Ce rochii de mireasa sunt la moda printre brasovence?

Clientii Lidl - martorii renovarilor. Din nou!

Muncitor gaurind betonul la magazinul Lidl de pe Saturn

Magazinul Lidl de pe bulevardul Saturn din Brasov parea din nou in renovare ieri dupa-masa. Astfel, clientii care se aflau la cumparaturi au fost nevoiti sa alerge prin dreptul frigiderelor cu inghetata deoarece un muncitor gaurea cu bormasina gresia / betonul de langa "gaura" de acces in depozit.

Zgomotul era infernal, dar conducerea magazinului ne-a obisnuit deja cu astfel de decizii in care lucrarile cu adevarat deranjante pentru clienti sa se desfasoare in timp cat magazinul este deschis.


marți, 23 august 2011

La scaldat in ... fantana arteziana

Copii la scaldat in fantana arteziana
din Parcul Sportiv Tractorul din Brasov

Zilele acestea e canicula la Brasov, insa copiii care se joaca in Parcul Sportiv din cartierul Tractorul au gasit solutia: o baie in fantana arteziana din parc. Nu mai e nevoie de piscina!

Nimic nu poate fi mai placut intr-o zi torida precum a fost azi la Brasov, decat o baie in parc.

Si maine termometrele vor exploda la Brasov asa ca este de asteptat sa avem parte de o noua proba olimpica in aceasta fantana arteziana, si nu numai.

Vine circul Americano la Brasov


Circul Americano

De joi 25 august pana duminica 28 august 2011, Circul Americano va fi la Brasov!

Elefanti, anaconda, pitoni, lei, camile, dromaderi, lame, ponei, clovni si acrobati pot fi urmariti in arena Circului Americano ce va poposi la Brasov langa autogara din cartierul Bartolomeu. Extraordinara de lei si elefanti, dar si duelul clovnilor sunt principalele atractii ale circului in acest an.

Spectacolele se vor tine joi si vineri de la ora 19, iar sambata si duminica 2 spectacole de la orele 16 si 19. De obicei circurile isi prelungesc sederea in orasul de la poalele Tampei... ramane de vazut cu cate zile.

luni, 22 august 2011

Vom avea inca 2 sensuri giratorii

Brasovul are deja nu mai putin de 28 de sensuri giratorii, iar edilii au pregatit inca doua!!

Primul va fi unul construit in cartierul Tractorul la intersectia strazii Independentei cu strada 13 Decembrie (o zona destul de aglomerata tinand cont ca in apropiere se afla magazinul Lidl, Directia Permise Auto Brasov, spitalul privat Medlife, gara, precum si numeroase sedii de firme cu sute de angajati).

duminică, 21 august 2011

Sediul Romtelecom de la Judetean in paragina la etajele superioare

Sediul Romtelecom de langa Spitalul Judetean Brasov

Sediul Romtelecom de langa Spitalul Judetean Brasov, situat pe strada Octavian Augustus, zace in paragina la etajele superioare.

Magazinul pentru clienti de la parterul cladirii este renovat si modern, insa etajele superioare si cladirea in sine ofera imaginea unui bloc parasit (cum sunt multe prin Brasov, in special cladirile fostelor fabrici si uzine).

Scoala brasoveana renovata, dar semiabandonata

Scoala generala nr 9 corpul C, din cartierul Noua - Brasov

In cartierul brasovean Noua existau pe vremuri doua scoli generale: Scoala Generala nr 29 de pe strada Prunului si Scoala Generala nr 9 (corp A si corp B) de pe strada Brazilor.

In urma cu 2 ani Scoala Generala nr 29 a fost renovata si modernizata: izolare termica, geamuri si usi de termopan, acoperis nou, gard nou, centrala termica, chiar au montat si un interfon la poarta.

In acelasi an a inceput si procesul de abandonare a acestui proiect.

sâmbătă, 20 august 2011

Carti sau Sex? Invitatia unei librarii din Brasov

Librarie pe bulevardul Vlahuta din Brasov

Reclama unei librarii din Brasov: carti sau sex? Libraria se afla pe bulevardul Al.Vlahuta din cartierul Scriitorilor din Brasov si are o intrare comuna cu un sex shop. Asa ca spatiul de reclama este impartit si el.

Probabil si clientii sex shop-ului mai intra sa isi cumpere cate o carte.

vineri, 19 august 2011

Magazin Billa intr-un vechi cinema



Aceasta este locatia viitorului magazin Billa.
 
Billa va deschide in curand un nou magazin in cartierul brasovean Astra, pe strada Uranus.

Pe vremuri aici era cinematograful Cosmos, dupa care a fost discoteca No Problem si ceva mai tarziu... clubul Blue Sensation. De cativa ani locatia era in paragina.

Pentru amatorii de joburi sa stiti ca exista multe posturi libere la noul magazin, vezi aici.

Pictura urbana intre Arta si Mizerie

Sunt multe "opere de arta" pictate pe cladirile din Brasov. Cu siguranta pictura de pe cladirea din imagine nu se va regasi niciodata in colectia unui pasionat de arta moderna.

Totusi, capodopera este privita zilnic de sute de trecatori in spatele zonei de la Micsunica, in cartierul Astra.

Bani falsi primiti de la ghiseul Raiffeisen Bank

O braşoveancă a sesizat băncii că a primit de la casierie o bancnotă falsă de 100 de lei şi a devenit brusc tot ea vinovată. Reprezentanţii sucursalei Braşov a Raiffeisen Bank nu-şi asumă răspunderea, iar şefii lor de la Bucureşti se spală şi ei pe mâini. Cazul a intrat în atenţia Biroului de Combatere a Crimei Organizate din Braşov. Mitul faptului că de la bancă nu poţi primi bancnote contrafăcute începe să se destrame.

joi, 18 august 2011

Magazine MIC.RO pe 4 roti in parcarile brasovene


Micro magazinul mobil MIC.RO intr-o parcare din Brasov

Iata ca magazinele mic.ro pot fi mai mici decat ne-am inchipuit. Ultima gaselnita a lui Patriciu este ca micro magazinele mic.ro sa iasa si in trafic. Nu am intalnit magazinul din imagine (cu numarul 1344) la vreun semafor, ci in parcarea de la Parcul Sportiv Tractoru, in fata Universitatii Spiru Haret din Brasov.



Viata dupa explozia garsonierei din Brasov

In dimineata zilei de 26 aprilie 2010 o explozie puternica a avut loc intr-o garsoniera de pe strada Prunului din Cartierul Noua din Brasov. Explozia a avut loc din cauza unei acumulari de gaze, iar proprietara imobilului a fost ranita si transportata la spital. Geamurile garsonierei si cele de pe holul etajului au fost distruse.


Iata ca in august 2011 batrana nu mai sufera de pe urma acelui accident nefericit, iar toate stricaciunile au fost reparate: ferestrele au fost inlocuite, chiar si izolarea a fost refacuta si zugravita astfel incat sa nu existe nicio urma a exploziei.

Povestea din spatele acestei intamplari, versiune care nu a fost prezentata de presa la acel moment:

miercuri, 17 august 2011

Izolarea haotica a blocurilor comuniste din Brasov


Bloc vechi din Brasov izolat ca o tabla de sah

"Democratia" si mai ales indiferenta Primariei au facut ca multe blocuri din Brasov sa fie reabilitate termic de catre asociatii de proprietari sau chiar de catre proprietari - insa doar partial si fara vreo obligatie de a respecta vreun plan sau cel putin un minim de bun gust.

Un exemplu jalnic este blocul din imaginea alaturata unde proprietarii nu au considerat ca aspectul blocului este in vreun fel important. Ce conteaza ca Brasovul va arata ca un ghetou?

Institutiile abilitate trebuie sa vina cu o solutie, altfel, in curand toate blocurile vor arata asa. Sa nu uitam ca din aceasta iarna brasovenilor li s-a promis o explozie a preturilor la caldura, asa ca din ce in ce mai multi proprietari vor dori sa isi izoleze locuintele pe cont propriu. Izolarea totala a unui bloc este greoaie din cauza birocratiei, lipsei de initiativa si mai ales din cauza unor proprietari care se opun cu vehementa acestui demers si ajung sa fie singurii din bloc cu peretele nezugravit.


Mama Natura si Ocolul Silvic Brasov lucreaza impreuna

Defrisari in padurile de la lacul din Noua (Brasov)

Ani la rand Primaria Brasov si Ocolul Silvic Brasov nu au cazut de acord pentru curatarea padurilor din cartierul Noua.

Motivul era simplu: oficial, Ocolul Silvic dorea curatarea padurilor insa Primaria Brasov nu acorda autorizatia deoarece s-ar fi distrus spatiul verde din jurul lacului.

In final au cazut la pace, iar de cateva luni au inceput "lucrarile"... acum iese la iveala marea defrisare a padurilor si distrugerea spatiului verde din zona de agrement Lacul Noua.

marți, 16 august 2011

Cu narghileaua la gratar in Brasov

Cu narghileaua la gratar la lacul din Noua (Brasov)

Brasovenii sunt plini de surprize! Nu doar micii si berea intra in meniul brasovenilor la gratar... mai nou acestia aduc de acasa si narghileaua cu ei.

Sa speram ca nu vor fuma toata iarba de la locul de gratare si vom avea in continuare spatii verzi prin Brasov.

Renovari la ZOO Brasov


Zoo Brasov

Gradina zoologica din cartierul brasovean Noua este in renovare. Accesul publicului nu a fost interzis, insa anumite alei din parcul zoologic au fost inchise (vezi mai jos o harta a aleilor restrictionate publicului la Zoo Brasov).

Renovarile vor mai dura inca 1 an, pana la sfarsitul lunii august 2012.

Pretul unui bilet este de 5 ron pentru adulti si 3 ron pentru copii si studenti. Ca pe vremea cand gradina zoologica nu era impanzita de buldozere si santiere.



luni, 15 august 2011

Brasovul nu mai miroase a munte, ci a gratare


Nori de fum de la gratare deasupra lacului din Noua
 
Cu ocazia acestui weekend prelungit brasovenii au intins gratarele la locurile amenajate de la Pietrele lui Solomon, la lacul din Noua sau la Dambu Morii.

Unii insa au lasat la o parte orice urma de bun simt si au facut gratarul direct in gradina blocului. S-a intamplat astazi in cartierul Astra (in zona Marte-Neptun), cartierul Noua (strada Nucului) sau in cartierul Tractorul.

Gafa Antena1 Brasov la repetitii: au transmis live!


Transmisiune live nedorita pentru Antena 1 Brasov
in timpul pauzei de la SuperBingo din 14 august 2011

Duminica trecuta (14 august 2011) intre 17:10 si 17:25 Antena1 Brasov a gafat in timpul repetitiilor si au transmis in direct aventurile din studioul de stiri.

In timp ce Antena1 Bucuresti transmitea SuperBingo Metropolis, iar o castigatoare era in direct la telefon... pe fundal se auzea o emisiune de stiri. In cele din urma s-a dovedit a fi o repetitie a Antena1 Brasov care a transmis pe post, neprogramat.

In timp ce Bucurestiul transmitea publicitate, "profesionistii" de la Antena1 Brasov au intrerupt sunetul, dupa care.. surpriza! A aparut pe ecrane prezentatoarea stirilor de la Brasov care zambea frumos la camera. Cameramanul parca o sorbea din priviri si filma ochii domnitei si ce avea ea mai de pret. Prezentatoarea se uita inmarmurita spre camera.

Parcare plina la Lacul din Noua


Strada Gorunului de langa Lacul din Noua (Brasov)
si masinile parcate din nou pe trotuar

Scriam acum cateva zile (aici) despre asfaltarea strazii Gorunului de langa lacul din cartierul Noua din Brasov si despre parcarile create in zona.

Strada asfaltata a ramas la dimensiunea prezentata acum cateva saptamani, insa s-a mai taiat o fasie din spatiul verde pentru a se crea locuri de parcare de-a lungul strazii. Parcarea este momentan doar pietruita. Gardul rustic aflat pe spatiul verde nu a mai fost montat.

duminică, 14 august 2011

Cea mai periculoasa trecere de pietoni din Brasov


Trecerea de pietoni de la Gara Brasov din dreptul mall-ului My Place pare a fi cea mai periculoasa din Brasov.

Traficul in aceasta zona a Brasovului este extrem de intens, iar soferii sunt mai tot timpul nerabdatori cu pietonii. Acest lucru probabil si din cauza ca bulevardul Garii este foarte lat, cu multe benzi pe fiecare sens, iar acestea nu sunt separate de un scuar.

In imaginile alaturate se poate observa cum pietonii fac slalom printre masini, pe trecerea de pietoni!

Mizerabilul parau Warthe din Brasov

Paraul Warthe si Bastionul Graft

Zona "Dupa Ziduri" din Brasov reprezinta o importanta artera turistica ce porneste din zona Liceului Saguna si a Maternitatii Brasov si urmeaza cursul paraului Warthe trecand pe la poalele promenadei Warthe (cu a sa superba panorama a Bisericii Negre si a Pietei Sfatului), a Turnului Negru si a Turnului Alb, pe sub Bastionul Graft si ajungand pana in Livada Postei.

Din pacate paraul Warthe nu se bucura de atentia cuvenita din partea serviciului de salubrizare care se ocupa de curatenie in aceasta zona. Astfel, pot fi observate zeci de pet-uri si gunoaie ce plutesc pe apa in care se oglindesc atatea monumente istorice.

sâmbătă, 13 august 2011

Heavy metal la libraria Carturesti din Brasov

Libraria Carturesti din Piata Sfatului din Brasov

Libraria Carturesti Brasov din Piata Sfatului (Mureşenilor spre Schei) a fost preferata mea inca de la deschidere. Sloganul Carturesti "carte, ceai, muzica, dichis" este foarte bine ales.

Surpriza a fost insa sambata trecuta cand muzica de ceai care canta de obicei in librarie a fost inlocuita cu un heavy metal deosebit de agresiv pentru ambienta cu care Carturesti ne obisnuise.

Chiar nu cade bine sa stai la un ceai, cu o carte buna si in cap sa-ti zdrangane zgomotul ala. Daca as fi vrut asa ceva mergeam intr-un bar unde se asculta rock sau intr-un magazin de instrumente.

Cu siguranta nenea Socaciu sau cei ca el au destule melodii lansate incat sa aiba Carturesti cu ce umple orarul lor extins.

Prietenie intre un porc mistret si un caine la Zoo Brasov


Prietenie neobisnuita intre un catel si un porc mistret la gradina zoologica din Brasov.

Catelul se odihneste linistit langa porcii mistreti infometati care rama pamantul in cautarea hranei, insa este totusi tot timpul atent la ceea ce fac.

Nici unul dintre fioroasele animale salbatice nu pare a fi deranjat de cainele care parca vegheaza turma.

vineri, 12 august 2011

Love Story din Brasov



Un superb clip de nunta filmat in Brasov. Sunt 10 minute intense, pline de pasiune si calitate HD.

Se alege praful de Mobexpert - la propriu!

Magazinul Mobexpert din Brasov expune mobilierul
de gradina pe trotuar desi peste drum e un santier

De cateva saptamani magazinul Mobexpert din Brasov (situat langa Carrefour) duce o campanie noua de prezentare a mobilierului de gradina. Mobilierul este expus pe trotuarul din fata magazinului si in parcarea laterala. La inceput il strangeau in fiecare seara, iar dimineata il expuneau din nou. Acum au angajat un paznic.. ca sa nu le mai mute in fiecare seara. E mai ieftin asa.

De ce se alege praful de Mobexpert? Tot cam din acea perioada, magazinul de mobila din fata Mobexpert, pe nume Alicante, s-a mutat si asa a aparut un santier cu zeci de muncitori, excavatoare si camioane.



joi, 11 august 2011

Copilasi expusi in fereastra BCR


Unitatea bancara BCR de pe strada Calea Bucuresti (de langa parcul Somesul) expune copilasi la fereastra, intre panourile publicitare.

Probabil copilasii faceau reclama la creditul pentru gradinita. Este bine sa te indatorezi de la o varsta frageda pentru a te obisnui cu gandul ca toata viata vei fi dator la banci.

Nu stim daca aceasta este noua modalitate de promovare a serviciilor bancii sau daca acei copii s-au asezat "fraudulos" printre panourile publicitare pentru a protesta din cauza dobanzilor mari la creditul de gradinita.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...